Traducere a prelegerii „What is General Semantics” (1972), susținută de Sanford I. Berman.
Sursă video: https://www.youtube.com/watch?v=MJ09I42VR5I
Introducere
Ce mi-ar plăcea să fac în seara aceasta este să vă ofer un fel de prezentare generală a Semanticelor Generale. Unele pe care le-am acoperit în cursul de integrare, unele pe care le-am predat seara trecută, unele pe care o să le acopăr în cursul avansat. Dar am realizat că din nou avem un grup eterogen: unii oameni care au luat parte la cursul de integrare, unii oameni care nu au luat parte. Și am înțeles că unul din profesorii de Semantici Generale este prezent aici cu unii dintre studenții lui și sunt foarte, foarte fericit să văd asta, pentru că în Chicago avem dificultăți în a motiva profesori, învățători să vină în grupuri și să participe. Și asta este foarte, foarte important. Sunt foarte fericit că așa mulți ca voi sunteți în seara asta aici și în special că începeți cu grupul de interes special.
Deci ce am făcut a fost să prezint în linii generale unele din ideile Semanticelor Generale. Nu o să-mi prezint glumele și ilustrațiile pe care le fac în clasele mele, deoarece discursul ar fi aproape de cinci ori mai lung decât o să fie. Și asta poate părea a fi o prezentare academică, dar chiar vreau să iau în considerare împreună cu voi câteva din importantele idei ale lui Alfred Korzybski, ale Semanticelor Generale și, în general, despre ce este vorba în Semanticele Generale.
Alfred Korzybski și legarea de timp
Alfred Korzybski a fost tatăl Semanticelor Generale. Pe scurt, el a inventat termenul într-o carte numită Știință și Judecată Sănătoasă (Science and Sanity). Dar înainte de asta, el a scris o carte numită Maturitatea Umanității (Manhood of Humanity), în care a postulat diferențele dintre om și animal.
Înainte de toate, el a spus că există trei clase de viață.
- Numărul unu, viața vegetală. Care este caracteristica ei importantă? Faptul că plantele sunt legate chimic. Prin fotosinteză ele sunt capabile să susțină viața. Korzybski a cerut o definiție operațională, pentru că noi definim omul ca fiind un animal rațional. Și Korzybski obișnuia să spună: „O da? Unde dracu este?”. Ne-am obișnuit să redefinim omul în termenii multor concepte metafizice, dar noi vrem o definiție operațională a omului — și asta era ceea ce el căuta. Deci plantele sunt legate chimic: ele își fabrică energia prin energia solară ș.a.m.d., susțin viața, sunt uni-dimensionale.
- Ce fac animalele și plantele nu fac? (Observați, noi vrem definiții, distincții, răspunsuri operaționale, empirice, nu verbale.) Animalele sunt, cu certitudine, legate chimic, dar sunt de asemenea legate de spațiu. Aceasta a fost definiția dată de el animalelor: ele au două dimensiuni, întrucât plantele erau uni-dimensionale. Se mișcă prin împrejur, în spațiu.
- Și ce zicem despre om? Mie și ție ne-a fost spus în liceu că omul este un animal. Korzybski a afirmat adesea că ne putem comporta ca și animalele și că ne putem limita comportamentul sălbatic. Dar ce face omul și animalele nu fac? Omul poate acumula din trecut, rezuma, asimila și preda mai departe generațiilor viitoare etichetarea trecutului și a prezentului. De ce este omul o ființă legată de timp? Pentru că omul are caracteristica unică de a fi o ființă simbolică, o ființă folositoare de simboluri, și are un limbaj. E adevărat că limbajul este de asemenea o caracteristică a animalelor, până la o anumită limită, dar ordinele de abstracție la animale se opresc undeva — Korzybski spunea de obicei, după două ordine de abstracție, după cum vom vedea în diferențialul structural.
Mă voi referi la diferențialul structural pentru că aceasta a fost o diagramă vizuală pe care Korzybski a fost forțat să o creeze când a ținut o lectură în prezența lui John Watson și a altor studenți în New York. Diagrama reprezintă o diferențiere structurală ce arată diferitele ordine de abstracție, non-verbale și verbale.
Pentru că omul are limbaj și îl practică, el este capabil să avanseze într-o proporție geometrică, o funcție exponențială. Animalele, dacă există vreun progres, acesta este foarte mic sau deloc — păsările construiesc cuiburi așa cum o făceau și acum sute de mii de ani, castorii construiesc baraje la fel. Nicio progresie, mai ales una geometrică. Noi însă avem civilizație, tehnologii extraordinar de avansate, oameni ce zboară pe Lună. Toate acestea se datorează muncii a mii și mii de gânditori giganți: oameni de știință, fizicieni, doctori medicinali, etc. Și observați cum mulți dintre acești oameni nu mai sunt „doctori medicinali” sau „fizicieni” separat — noi completăm. Despre asta vorbea Korzybski: implicațiile elementalistice.
Elementalismul
Elementalismul apare atunci când separăm lucruri verbal, dar nu le putem separa empiric. Cum ar fi: corp și minte, spațiu și timp, chimie și fizică. Noi știm acum că aceste „studii” separate sunt de fapt coerente. Korzybski a spus: „Trebuie să depășim aceste moduri de gândire elementalistice” — separarea verbală a ceea ce nu poate fi separat empiric.
În Semanticele Generale suntem preocupați să ajustăm limbajul nostru la realitate. Korzybski a spus că modul de gândire, purtare și comportare aristotelian nu mai este adecvat în ziua de azi — a fost poate adecvat acum două mii de ani. Limbajul este o unealtă extraordinar de importantă, nu doar pentru comunicare: noi de fapt gândim în raport cu structura limbajului pe care îl folosim, structura pe care am moștenit-o.
De aceea, în timp ce semantica este un studiu limitat — studiul înțelesului cuvintelor sau istoria schimbărilor de înțeles — Semantica Generală este o combinație a antropologiei, neurologiei, psihiatriei, analizei psihologice, fizicii, filozofiei, filozofiei științifice și așa mai departe. Nu poți separa aceste discipline. Noi, literalmente, gândim și percepem lumea reală în termenii structurii limbajului pe care îl folosim.
Acesta a fost un concept foarte important, iar Korzybski a fost primul care a accentuat cu adevărat limbajul ca mediu important — indicând ce gândim, cum gândim, cum percepem, cum ne comportăm. Cercetările ulterioare din științele comportamentului și psihiatrie indică faptul că Korzybski avea, cu certitudine, dreptate.
Deci omul este o clasă de viață unită prin timp. Omul nu este un animal, pentru că are limbajul care îi permite să adopte din trecut, să rezume și să transmită mai departe generațiilor viitoare munca trecutului și a prezentului. Universitățile și bibliotecile sunt exemple bune ale acestei funcții de unire prin timp. Dar ne putem comporta ca și animalele — și cu asta suntem noi preocupați.
Semantică vs. Semantică Generală
Korzybski a pus întrebarea: „De ce avem războaie? De ce avem lupte? De ce avem contradicții?” Unde găsim gândirea cea mai efectivă? Răspunsul lui: în științe. Ce fac oamenii de știință? Mai întâi analizează structura realității, a faptelor non-verbale, apoi își fac gândirea, limbajul, formulele după structura realității. De aceea oamenii de știință și inginerii sunt capabili să construiască poduri și clădiri care rezistă mii de ani — ei își fac gândirea după fapte.
Unde găsim gândirea în cel mai rău caz al ei? Răspunsul lui Korzybski: opusul comportamentului științific, sau al sănătății psihice, este comportamentul dement — demența. Cei demenți fac exact opusul a ceea ce ar face oamenii de știință: ei încearcă să potrivească realitatea la ceea ce au în minte. Inversează procesul.
Ce zici de tine și de mine? Cu certitudine nu suntem foarte sănătoși mintal, din moment ce avem atât de multe războaie, lupte, certuri, dezaprobări — atâtea evaluări greșite. Dar nu suntem demenți; încă nu au apucat-o din urmă. Korzybski a folosit un termen foarte potrivit pentru a descrie vastul continuu dintre judecata sănătoasă și demență: el a spus că tu și cu mine suntem neîntregi mintal („un-sane”). S-a dus și mai departe cu asta, spunând că avem reacții semantice neîntregi. Nu a folosit cuvântul „gândire”, pentru că acesta poartă vechile implicații elementalistice aristotelice — ideea că poți separa procesele gândirii de funcțiile biologice, reflexele neurologice etc., că poți separa mintea de corp.
Termenul non-elementalistic pe care l-a folosit Korzybski a fost reacție semantică: prin asta se referea la faptul că avem înțeles înăuntrul sistemului nostru nervos. Și asta este diferența dintre semantică și semantică generală:
- Semantica, un studiu mai limitat, pornește de la presupunerea că înțelesul se află în cuvinte.
- Semantica generală pornește de la presupunerea că înțelesul se află în oameni, în pielea noastră. Așa cum spunea Charles Sanders Peirce, faimosul filosof pragmatic: „Tu nu obții înțeles, tu răspunzi cu înțeles.”
Deci oricând vezi cuvântul „semantică”, îl poți înlocui cu „înțeles”. Iar când vezi cuvântul „reacție”, poți gândi în termeni de răspunsuri neurologice — organismul ca întreg, într-o împrejurime. (Asta era gândire ecologică, cu mult înainte ca „ecologie” să devină un termen popular.) Dacă studiezi omul, trebuie să-l studiezi într-o împrejurime — altfel devii elementalistic, îl separi de împrejurime, ceea ce empiric nu se poate face. Pune aceeași persoană într-o împrejurime diferită și se va comporta diferit — de aceea trebuie să gândim în termeni ecologici, iar Korzybski a folosit expresia reacții semantice precare pentru evaluările greșite rezultate din a ignora acest lucru.
Oamenii presupun greșit că Semantica Generală se preocupă doar de comunicare. Suntem preocupați de toate felurile de gândire și comportament — la muncă, la volan etc. (În 1962 am prezentat, la Congresul Național de Siguranță, cum barierele comunicării efective sunt exact aceleași cu cauzele accidentelor: 90% eroare umană, evaluare precară.) Suntem preocupați cu felul în care tu și cu mine reacționăm la spusele altora, dar și cu felul în care reacționăm la propriile noastre presupuneri, atitudini, verbalizări — pentru că cea mai importantă comunicare pe care o avem este cea pe care o purtăm cu noi înșine despre noi, chiar și atunci când nu deschidem gura (sau mai ales atunci).
Gândirea științifică vs. demență: reacții semantice
Ceea ce încercăm să facem în Semantica Generală este să facem indivizii cu adevărat orientați pe fapte, sau extensional. Un obiectiv al unei sesiuni de pregătire este să te facă să te oprești din a vorbi — nu doar în public, ci și în privat — și să devii cu adevărat extensional. Charlotte Schuchardt (una din asistentele mai vechi ale lui Korzybski, la Institutul de Semantică Generală) a organizat, ani de zile, sesiuni de exerciții de extensionalizare.
Există o diferență mare între a învăța ceva intelectual sau teoretic și a-l învăța extensional, neurologic — nu ai învățat-o cu adevărat până nu te comporți în termenii semanticii generale. Unul din lucrurile importante este să căutăm metode tot mai bune de a antrena oamenii să devină extensionali — la fel cum un antrenor de fotbal sau de golf antrenează jucătorii, nu doar verbal, ci prin condiții de antrenament practice.
Orientare intențională vs. extensională
O orientare intențională este o orientare verbală: aici avem un fapt non-verbal (sau fapte) și aici avem o caracteristică — iar mulți dintre noi reacționăm la faptele non-verbale, la lumea din jurul nostru, prin intermediul caracteristicii. Pune o caracteristică unei persoane și, pentru cineva orientat intențional, ai „citit-o” deja.
O orientare extensională este o orientare non-verbală, bazată pe fapte: persoana factual-orientată va reacționa la oameni, situații și lucruri prin intermediul oamenilor, situațiilor și lucrurilor înșiși, nu controlată de caracteristică.
Din păcate, sistemele noastre de învățământ confundă cuvântul cu lucrul. Unul din lucrurile importante despre care Korzybski continua să vorbească: „Cuvântul nu este Lucrul!” (Cei care au participat la seminar își amintesc exercițiul de a se ciupi de deget și de a încerca să descrie ce au simțit — orice ai spune că ai simțit nu este ceea ce ai simțit, ci doar cuvinte care descriu senzația, la o altă ordine de abstracție.)
Diferențialul structural
Diagrama lui Korzybski ilustrează cum funcționează sistemul nostru nervos în termenii ordinelor de abstracție:
- Nivelul sub-microscopic — al electronilor, protonilor, neutronilor. Dedesubtul materiei este un „dans” continuu; acesta este numit nivelul evenimentului sau al procesului. Lucrurile se schimbă constant — cuvântul schimbare este foarte important în Semantica Generală. Dacă structura realității se schimbă, trebuie și noi să ne schimbăm felul de a gândi. Dar prea mulți oameni au o orientare statică, neschimbată, într-o lume schimbătoare — poartă ură, antipatie, prejudecată, invidie, gelozie față de alții timp de ani de zile, sau (și mai grav) au o orientare statică, neschimbată, față de ei înșiși.
- Nivelul macroscopic („macro” = mare) — ceea ce abstragem sau selectăm din nivelul sub-microscopic: ceea ce vedem, observăm, simțim (cireașa, tabla, persoana din fața noastră).
- „Frânghiile” atârnând indică ceea ce lăsăm de o parte. Putem ști vreodată totul despre orice? Nu — sistemul nostru nervos nu poate abstrage totul. Presupunerea că știi totul („atotștiința”) este, științific, o eroare de evaluare.
- Nivelul afirmațiilor — de la faptele non-verbale putem face o afirmație descriptivă / irefutabilă (ex: „voi vă aflați cu toții în această încăpere ascultând o lectură”), apoi o deducție (ex: „în seara asta vom încasa 3.800$”), apoi afirmații despre afirmații, la infinit, ducându-ne tot mai departe de realitatea non-verbală.
Important: o afirmație irefutabilă nu se află la aceeași ordine de abstracție cu faptele non-verbale, cu o deducție, sau cu nivelul macroscopic. Asta înseamnă că nu vei identifica — nu vei acționa ca și când cuvintele ar fi lucruri. Numai omul își poate ține ordinele de abstracție separate; animalele nu cunosc diferența dintre fapte și deducții (de aceea Korzybski nu a legat, în diagramă, nivelul sub-microscopic de nivelul lui Fido, câinele — animalele nu știu nimic despre nivelul sub-microscopic).
Orientarea non-aristoteliană
Aceste idei au fost enunțate în Știință și Judecată Sănătoasă; teoria legării de timp a apărut în prima sa carte, Maturitatea Umanității. Alfred Korzybski și-a numit inițial sistemul „știința și arta ingineriei umane”, și abia mai târziu, când a descoperit că se află în aria semanticii, a substituit termenul cu „semantica generală” — o orientare non-aristoteliană.
Non-aristotelian înseamnă că, până la un punct, Korzybski contrazice legile de gândire ale lui Aristotel:
- Legea identității — „A este A.” (ex: „înghețata e înghețată” — dar las-o afară în soare un minut și nu mai e la fel). Gândirea și comportamentul limitate doar la această lege nu arată diferențele și elimină gândirea ecologică.
- Legea contradicției — „A nu poate fi și non-A.” Dacă totul e proces, în schimbare și legat, orice lucru poate fi teoretic „A” într-un set de circumstanțe și „non-A” în altele.
- Legea terțului exclus („Fie/Sau”) — „A e fie B, fie non-B.” Nimic la mijloc.
Korzybski nu îl considera pe Aristotel un „ticălos” — dimpotrivă, i-a dedicat Știință și Judecată Sănătoasă, alături de alți oameni de știință. Aristotel a fost, fără îndoială, unul din cei mai mari intelecți din istorie, dar observațiile sale erau limitate de contextul timpului său — la fel cum geometria euclidiană a fost extinsă de Lobachevski și Riemann la geometria non-euclidiană, sau fizica newtoniană de Einstein la fizica relativistă. Korzybski a adăugat orientări mai vaste, pe care le-a numit non-aristoteliene.
Gândirea „Fie/Sau” (orientarea cu două valori)
Aristotel însuși a fost primul care a semnalat diferența dintre afirmațiile contradictorii și cele contrare (opuse). Într-o afirmație contradictorie, gândirea „Fie/Sau” este legitimă (ex: „ai venit la lectură în seara asta sau nu” — nu există cale de mijloc). O afirmație contrară se află însă la capetele opuse ale unei scale (prost/inteligent, rău/bun) — și prea mulți dintre noi tratăm afirmațiile contrare ca și cum ar fi contradictorii, presupunând că nu pot exista simultan.
De exemplu: un soț și o soție au un dezacord, iar din cauza limbajului „atotștiutor” pe care îl folosim („tu întotdeauna…”, „dar tu întotdeauna…”), ajungem la gândirea „ori ești cu mine, ori ești împotriva mea”. Când gândim în termeni „Fie/Sau”, nu mai permitem o a treia, a patra, a cincea alternativă.
Răspunsul este să gândim în termeni de grade sau variații gradate — oamenii nu sunt doar scunzi sau înalți, au un metru, un metru și unu, și doi etc. Dar limba noastră are foarte puține cuvinte pentru gradări (spre deosebire de limbajul matematic, cea mai precisă limbă) — încearcă să găsești un cuvânt care stă exact la mijloc între „prost” și „inteligent”, sau între „rece” și „cald”: e greu, pentru că majoritatea cuvintelor sunt la o extremă sau alta. Nu-i de mirare că avem atâta polaritate — din cauza gândirii „Fie/Sau”.
Relația hartă-teritoriu
Korzybski a folosit relația hartă-teritoriu pentru a defini funcționarea limbajului: așa cum harta este asociată realității non-verbale, la fel și limbajul, în aceeași manieră:
- Harta nu este teritoriul — la fel, cuvântul nu este lucrul. Nu identifica nivelul verbal cu cel non-verbal.
- Harta nu acoperă tot teritoriul — la fel, oricât de mult ai descrie un eveniment non-verbal, limbajul nu îl epuizează niciodată în totalitate. Nu poți spune totul despre orice; trebuie să avem o orientare non-atotștiutoare.
- Reflexia de sine — poți avea o hartă a hărții, și o hartă a acesteia, la infinit. La fel, poți avea cuvinte despre realitatea non-verbală, apoi afirmații despre acele cuvinte, la infinit.
- Structura — pentru a fi precisă, o hartă trebuie să reprezinte structura lumii reale (definită în termeni de ordine și relații). Exemplu: pe o hartă corectă a SUA, Chicago se află între Los Angeles și New York — asta indică structura corectă. Dacă harta ar plasa orașele într-o altă ordine, nu ar corespunde teritoriului, și am avea dificultăți dacă am încerca să o urmăm. La fel, câteodată limbajul nostru nu corespunde structurii lumii reale, iar rezultatul este un grad scăzut de probabilitate/previzibilitate — definiția modernă, științifică a adevărului fiind tocmai corespondența cu lumea reală, non-verbală.
Cele patru sensuri ale cuvântului „e”
Bertrand Russell și Alfred North Whitehead au observat cât de problematic e micuțul cuvânt „e” (engl. is). Există cel puțin patru folosiri:
- „e” ca verb auxiliar — „el e alergat” („ei fac așa și așa”).
- „e” al existenței — „Washington D.C. e în Statele Unite”, „tu ești în această cameră acum”.
- „e” al identității — „John Jones e negru”, „Bill Johnson e doctor”. Aici identificăm o persoană individuală cu un grup, o clasă de caracteristici sau o clasă de nume — și e cel mai ușor lucru din lume să reacționăm la toți membrii unui grup ca și cum ar fi identici. Structura limbajului gândește pentru noi. Aceasta este teoria lui Korzybski a non-identității: nu există două lucruri identice în lumea reală (nici gemenii identici, nici două grăunte de nisip) — identitatea o creează mintea noastră.
- „e” al predicației — atunci când proiectăm în lumea reală calități care se află de fapt în noi. Ex: „plăcinta e dulce” — dă 20 de oameni să guste plăcinta, poate 15 vor spune că e dulce, 5 că e acră: unde e dulceața, de fapt? „E”-ul predicației nu reușește să includă observatorul uman. Pentru a depăși asta, trebuie să adăugăm cuvintele „pentru mine” sau „eu cred”: „pentru mine, ea e proastă/deșteaptă/bună/rea”.
Nu prea avem dificultăți cu verbul auxiliar sau cu „e”-ul existenței, dar avem dificultăți serioase cu „e”-ul identității și cu cel al predicației — amândouă acoperă relația dintre observator și observat.
Principiul non-identității
Limbajul nostru — mai ales cuvintele de ordine înaltă de abstracție (grupuri etnice, religii, profesii, etc.) — tinde să implice doar similarități, nu diferențele reale din lumea reală. Structura limbajului gândește pentru noi într-o manieră de „fals pe fapt”. Aceasta este exact ceea ce Korzybski dorea să schimbe.
Mediul neuro-semantic
Ziarele, radioul, televiziunea creează constant imagini în capul nostru, înțelesuri în sistemul nostru nervos — acesta este mediul nostru neuro-semantic (neuro = referitor la nervi, semantic = referitor la înțeles). Este important să recunoaștem dacă mediul nostru neuro-semantic produce efecte bune sau rele: ne controlăm propriul destin în funcție de deducțiile după care trăim.
Cei cu un mediu neuro-semantic problematic sunt, în cazurile grave, cei care ajung în instituții mentale; cei cu un mediu neuro-semantic bun sunt, de regulă, indivizii productivi, care trăiesc la potențialul lor maxim. De aceea cea mai importantă comunicare este cea pe care o purtăm cu noi înșine, despre noi — iar la anumiți oameni (cei afectați de atotștiință, minte închisă, refuzul de a asculta, de a învăța, de a se schimba) nu poți ajunge niciodată, deși ei au cea mai mare nevoie de această pregătire.
Reacția simbolică vs. reacția semnal
Prima evaluare greșită de bază (pe care Dr. Lee, de la Universitatea Northwestern, considera că ar trebui pusă chiar la începutul seminarului) privește antrenarea oamenilor să aibă reacție simbolică, nu reacție automată, de tip stimul-răspuns (ca răspunsurile condiționate ale câinilor lui Pavlov).
Numai omul poate răspunde prin reacție simbolică: face o pauză, amână, analizează, utilizează cortexul. Când răspundem la mediul nostru semantic automat, copiem, la propriu, răspunsurile neurologice ale animalelor — de aceea unii oameni devin categorici și dogmatici. Lumea are nevoie, azi mai mult ca oricând, de răspunsuri umane, nu automate — deși nu e ușor să antrenăm oamenii să se schimbe, pentru că ne-am creat propria lume „sănătoasă” din complexitatea și schimbarea acestei lumi, și rezistăm schimbării. De aceea datoria învățătorului (și, mai important, a părintelui) este extraordinar de importantă.
A sări la concluzii
A doua barieră majoră a comunicării efective este săritul la concluzii — a trata deducțiile ca și cum ar fi fapte pure. Persoana orientată extensional își separă deducțiile de afirmațiile de fapt și cunoaște diferența dintre ele. Asta nu înseamnă că nu facem deducții sau ipoteze — viețile noastre sunt trăite, în mare parte, la nivel deductiv — dar înțelepciunea începe atunci când știi diferența: fă toate presupunerile pe care vrei, dar verifică-le, nu acționa ca și cum ar fi afirmații irefutabile.
Dacă tu și cu mine învățăm să facem o pauză, să întârziem, să analizăm mai mult decât o facem în mod normal, nu vom mai tinde să sărim la concluzii.